Implicarea tinerilor

Implicarea tinerilor – De ce contează?

Implicarea tinerilor – De ce contează?

În articolul din luna aceasta vă povestim despre implicarea tinerilor și cum contribuie energia lor la o comunitate mai bună, dar și la un viitor mai luminos, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur. Iată 5 motive pentru care este cu adevărat important ca tinerii să se implice. 

  1. Prin implicare tinerii ajung să fie mai responsabili și preocupați de a-și duce la îndeplinire obiectivele. Voluntariatul “crește” oameni – le oferă un mediu în care să poată să înțeleagă conceptul de responsabilitate și în care să aibă ocazia să-și asume anumite obiective. Doar astfel, prin asumare și implicare voluntarii noștri ajung să capete încredere în capacitatea lor de a schimba lucruri în comunitate. Prind curaj și încep să găsească tot mai multe inițiative care îi interesează sau încep să propună la rândul lor proiecte care servesc nevoile comunității lor. Odată ce prind gustul implicării voluntarii încep să devină mai prezenți și puși pe treabă!
  2. Prin implicare tinerii ajung să se cunoască mai bine pe ei și astfel, să înțeleagă mai bine și care sunt “darurile” pe care le pot aduce în comunitatea lor. În articolele de pe blogul nostru am explorat beneficiile voluntariatului și am descris cum implicarea în activități de voluntariat ajută tinerii să se descopere ei pe însuși. Credem cu tărie că această componentă de autocunoaștere este un atuu special pe care voluntariatul îl are. Dacă școala se concentrează pe componenta de cunoaștere și de învățare a disciplinelor esențiale pentru a trăi în societate, voluntariatul are magia asta de a aduce la suprafață componenta de autocunoaștere. Astfel, cele două componente împreună au darul de a face tinerii să fie înrădăcinați în forțele proprii și mult mai capabili să-și identifice drumul cu succes
  3. Prin implicare tinerii ajung să înțeleagă cum anume funcționează o echipă. În voluntariat tinerii învață cum să urmărească o misiune comună, un vis care îi pune în mișcare nu doar pe ei, ci și pe cei din jurul lor. Cot la cot, ei înțeleg cum anume munca lor în relație cu munca celor din echipa lor are capacitatea de a produce rezultate mult mai rapid! Tinerii ajung să înțeleagă cum anume să-și coordoneze acțiunile și cum să lucreze cu cei din jurul lor pentru a găsi traseul cel mai potrivit spre ceea ce au de îndeplinit. O astfel de experiență îi ajută pe aceștia mai apoi în o mulțime de alte contexte importante de viață, la universitate sau chiar la viitorul lor de muncă. 
  4. Prin implicare tinerii ajung să fie mai altruiști și mult mai empatici față de nevoile celorlalți. Voluntariatul îi învață pe tineri să se uite la comunitate prin prisma nevoilor care există. Prin implicare ei ajung să interacționeze cu grupuri care se află în dificultate sau care poate au nevoie mult mai mare de un anumit tip de sprijin. Astfel, ei ajung să “se pună în papucii celorlalți” și să înțeleagă că există atât de multe moduri prin care pot schimba ceva în jurul lor! Interacțiunea cu aceste grupuri îi ajută pe tineri și să înțeleagă mai bine dificultățile cu care alții, poate mai puțin norocoși decât ei, se confruntă. În interacțiunile acestea orice urmă de judecată se poate transforma în empatie și înțelegere, sentimente de care societatea și lumea în care trăim are cu siguranță nevoie. 
  5. Prin implicare tinerii înțeleg că fac parte dintr-un context mai mare și acțiunile lor au capacitatea de a produce cu adevărat un impact! Vă imaginați cum ar arăta o lume în care fiecare dintre noi își facă partea? Uneori credem că trebuie să facem enorm de mult pentru a schimba ceva în jurul nostru, însă nu este despre asta! Planeta asta merită grija noastră, oamenii merită grija noastră, comunitatea merită grija noastră. Noi merităm să găsim locurile în care vrem să contribuim și cauzele pentru care vrem să luptăm!

Voluntariatul chiar îți oferă o împlinire personală extraordinar de frumoasă! Sperăm că articolul aceasta să vă convingă să vă implicați pentru că fiecare acțiune mică contează și poate schimba lumea! 

Comments are closed.