Afis eveniment

Lansarea Rețelei Consiliului Local al Tinerilor (CLT) Neamț

Consiliul Local al Tinerilor, acum într-o formulă plină de energie și entuziasm, a trecut deja la treabă, organizând primul lor eveniment.

Astfel, pe 11.08.2022, a avut loc ,,Lansarea Rețelei CLT Neamț”, care a fost finalizată cu alegerile pentru Biroul Executiv al Rețelei CLT Neamț. 

Coordonați de  cei doi reprezentanți ai organizațiilor partenere în proiectul „Generația Z – Când nevoile devin idei și ideile – acțiuni fășnețe”, Loredana Dinu, directorul Asociației de Sprijin Comunitar ”ACS” și Livia Iancu vicepreședinte în Asociația de Inițiativă Locală Roman 2002, CLT-iștii din Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roman, Horia, Săbăoani și Bicaz s-au adunat la Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, pentru a se face cunoscuți în rândul tinerilor și al autorităților locale. Au avut alături prieteni, colegi, persoane interesate de voluntariat, autorități publice, cadre didactice și chiar părinți. 

Tinerii CLT-iști au vorbit despre schimbările pe care și le doresc în comunitățile lor și despre lucrurile pe care vor să le pună în aplicare pentru a face din județul Neamț un loc în care tinerii să-și poată satisface nevoile sociale, culturale și nu numai. 

A fost mai mult decât evident faptul că Rețeaua CLT Neamț are planuri mari pentru tinerii din județul Neamț și că aceștia sunt într-o continuă căutare de soluții pentru problemele cu care se confruntă. 

La rândul lor, autoritățile locale și-au exprimat susținerea față de tinerii prezenți, arătându-și deschiderea și interesul pentru a-i ajuta pe tineri și pentru a colabora cu aceștia pentru binele comunității. În același timp, cadrele didactice prezente au salutat inițiativa tinerilor și în același timp i-au încurajat să se implice cât mai mult în astfel de activități care îi ajută să se dezvolte și produc un impact real asupra tinerilor. 

Cea de-a doua parte a întâlnirii a fost dedicată alegerilor Biroului Executiv al Rețelei CLT Neamț. 

Pentru cele 7 locuri din Biroul Executiv au concurat 15 tineri din cei prezenți, fiecare candidat încercând să-și convingă colegii că este potrivit pentru această poziție. Discursurile lor au demonstrat dorința lor de implicare, iar ideile lor inovative nu au trecut neobservate, cele mai interesante dintre acestea întrunind numărul cel mai mare de aprecieri. 

În urma votului exercitat de toți cei 80 de participanți prezenți, a fost decisă componența Biroului Executiv al Rețelei CLT Neamț: 

Maria Scurtu – Primar CLT Bicaz

Amalia Dămoc – Primar CLT Săbăoani 

Daria Frâncu – consilier CLT Săbăoani 

Jasmine Neidyin Băgu – Primar CLT Piatra – Neamț 

Alessia Huci – Viceprimar CLT Piatra – Neamț 

Mihaela Bianca Bârnă Unguru – Consilier CLT Piatra – Neamț 

Șerban Surgiu – Primar CLT Tg. Neamț 

Odată ce componența Biroului Executiv al Rețelei CLT Neamț a fost decisă, a fost timpul ca cei șapte membri BEX să-și aleagă liderul, acesta fiind reprezentat de Jasmine Neidyin Băgu, care a întrunit majoritatea voturilor membrilor BEX. 

Ziua s-a încheiat într-o atmosferă prietenească și plină de entuziasm, „familia” CLT arătându-se tot mai determinată să înceapă lucrul efectiv la proiectele pe care le au în plan. 

Iată cu ce gânduri pornesc la drum tinerii CLT-iști, membri în Biroul Executiv al Rețelei CLT Neamț: 

„Vrem să ajutăm tinerii din județul Neamț să își găsească vocea, oferindu-le un mediu plin de oportunități care va ajuta la dezvoltarea acestora pe plan social, cultural, educațional și nu numai. Ne dorim să construim o conexiune puternica între CLT și adolescenții din comunitate, având alături fde noi principalele autorități publice, pentru ca împreună să găsim soluții la problemele pe care le întâlnim zi de zi. Este timpul ca nevoile și ideile noastre să se transforme în acțiuni! ” 

Jasmine Ioana Neidyn Bâgu,  președintele Rețelei CLT Neamț 

„Vrem să construim un loc în care tinerii să prospere, în care să se poată distra, dar în același timp sa fie un mediu în care să își dezvolte abilitățile și cunoștințele. Această rețea reunește tineri din toate CLT-urile, din medii atât urbane cât și rurale, și le oferă posibilitatea să își lărgească perspectiva, să  învețe unii de alții și să colaboreze.”

Amalia Dămoc, membru în Biroul Executiv al Rețelei CLT Neamț

„Ne dorim să realizăm o conexiune strânsă între noi, tinerii,  pentru a putea face o schimbare care să ne influențeze în bine, atât în prezent, cât și în viitor. Această rețea își propune să ofere tinerilor de pretutindeni o nouă perspectivă și cadrul în care să poată coopera unul cu celălalt.” 

Șerban Surugiu, membru în Biroul Executiv al Rețelei CLT Neamț

„Ne dorim să facem vocea tinerilor auzită și să îi ajutăm să se implice în comunitate. Alături de noua echipă, sunt sigură că vom avea activități atractive și că ne vom crea cele mai frumoase amintiri. Abia așteptăm să ne apucăm de treabă și să vă arătăm tot ce am pregătit pentru tinerii din județul Neamț!” 

Bianca Barnă Unguru, membru în Biroul Executiv al Rețelei CLT Neamț

Comments are closed.