Scopul și obiectivele Festivalului de Altceva

  1. Scopul proiectului cultural

    Scopul principal al proiectului este aducerea culturii în prim plan în viziunea tuturor categoriilor sociale, utilizând diverse metode nonformale pentru facilitarea învățării și stârnirea curiozității (teatrul de umbre, scrierea creativă, photo-voice, biblioteca vie), promovând în același timp diversitatea culturală, artistică.

  2. Obiective generale şi specifice ale proiectului cultural

    Proiectul nostru urmărește trei obiective generale, în vederea cărora vom îndeplini următoarele obiective specifice:

    1. Educarea publicului tânăr prin implicarea activă a copiilor și tinerilor în actul artistic
      1. Dezvoltarea competențelor de scriere, exprimare literară și de comunicare în rândul a 60 de copii și tineri din județul Neamț participanți la patru Ateliere de scriere creativă desfășurate în perioada Festivalului de Altceva (luna 8 de proiect)
      2. Dezvoltarea competențelor a 10 copii și 10 tineri de a utiliza teatrul de umbre ca formă de exprimare artistică și comunicare alternativă pe parcursul a 15 sesiuni ale Atelierului de teatru de umbre (luna 4 – 8 de proiect)
    2. Creșterea interesului publicului și a gradului de participare publică la manifestările culturale ale comunității prin crearea unui context educațional inedit care să permită manifestările artistice de orice fel într-un mod liber, tolerant și cuprinzător
      1. Organizarea la Piatra – Neamț a unui eveniment cultural, Festivalul de Altceva, bazat pe metode educaționale nonformale, care să asigure publicului de toate vârstele din județul Neamț un program coerent de activități culturale pe perioada a patru zile în luna a VIII-a de proiect
      2. Cresterea interesului copiilor din județul Neamț, pentru lectură și ”cititul de plăcere” prin organizarea a patru ateliere de lecturi publice susținute pe perioada Festivalului de Altceva pentru circa 60 de copii școlari și preșcolari
      3. Facilitarea interacțiunii dintre minimum 80 persoane de toate vârstele din județul Neamț și 15 oameni de cultură – cărți vii în cadrul Bibliotecii Vii desfășurate pe perioada unei zile din perioada Festivalului
      4. Atragerea a minimum 15 tineri voluntari care să se implice în organizarea activităților proiectului, totalizând minimum 150 de ore de voluntariat prestate pe perioada celor nouă luni de proiect
    3. Creșterea gradului de receptivitate a publicului de toate vârstele din județul Neamț în ceea ce privește formele de exprimare artistică alternative, mai puțin cunoscute
      1. Promovarea formelor de artă underground în rândul publicului din județul Neamț prin crearea pe perioada a două zile din perioada Festivalului de Altceva a unui cadru de prezentare a minimum 12 artiști underground din domeniile muzică, dans, grafică, graffiti, tattoo (luna 8 de proiect)
      2. Organizarea pe perioada Festivalului de Altceva a unei expoziții Photovoice prezentând imagini din viața artiștilor underground și problemele cu care aceștia se confruntă